SUPER REPORTAJ PROSPORT** Pe urmele lui Ted Dumitru

Redactor:
Dan Filoti
SUPER REPORTAJ PROSPORT** Pe urmele lui Ted Dumitru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sunt de suficient timp în Africa încât să îmi permit să ies de
pe traseele devenite stereotip: stadion – hotel. Încă de la
început, una dintre ținte era clară: întâlnirea cu Ted Dumitru.
Românul care a făcut istorie în Africa de Sud.

Încercările făcute în țară de a da de el înainte au fost sortite
eșecului. I s-a pierdut pur și simplu urma și nimeni nu mai știe
nimic de el. Șeful Școlii de Antrenori, Mircea Rădulescu, a avansat
chiar o ipoteză într-o discuție cu unul dintre colegii mei:
„Nu mai vrea să vorbească, mai ales cu români, e
supărat”.

Prietenul
„Gipies”

Nu îmi rămânea decât să mă conving. Adresa clubului Mamelodi
Sundowns e ușor de găsit pe Google. Prietenul meu cel mai bun din
Africa, „Gipies”, o memorează și, chiar dacă mă duce pe niște
drumuri imposibile, ajung unde trebuie. Nu înainte de a vedea o
parte din „real Africa”. Oameni vânzând covoare la porți, mâncând
pe pământul roșu, case părăsite, copaci căzuți pe marginea
drumului. Nu mi-am dezvoltat încă abilitatea de a poza în timp ce
conduc, iar opriri pentru poze m-am convins că e mai bine să le
evit prin astfel de locuri neîngrădite.

În timp ce „GIPI” țipa „Ajungeți la destinație! Ajungeți
la destinație!”
și îmi indica să o iau la dreapta, mă ia
prin surprindere un gard galben cu emblema clubului situat pe
partea… stângă a drumului. Un contrasens în plus nu se pune.
Ajung așadar la poarta clubului. Îmi deschide un negru leneș. „Ted
Dumitru”, spun parola și paznicul se luminează. Mă conduce spre o
clădire stil colonial și mă invită să iau loc. Nu prea vorbește
engleza, nici eu încă africana, dar îmi face semn să aștept. Chiar
atât de mult noroc să am?!

Keneth, angajatul
model. Vine la club și în vacanță

De după o ușă se aud voci. Nu am auzit-o vreodată pe a lui Ted
Dumitru, dar mi se pare că vreo două ar putea fi. În fine, arunc o
privire. Trofee, fanioane, un tablou mare cu stadionul arhiplin. În
rest, mobilă puțină și cu gust. Mă simt ca într-un roman al lui
Hemingway. Mă trezește un tip de culoare care iese brusc. Recunosc
că rar mi-a fost dat să văd un om mai mirat: „Sunt șocat!
Nu mă așteptam să fie cineva aici! Ce e cu tine?”.
Îi
explic cine sunt și ce vreau, dar nu își revine. Mă invită să iau
loc și pleacă. Lasă ușa deschisă. Înăuntru continuă să vorbească
cineva. O fi Ted Dumitru? Se întoarce miratul meu. E masiv. Îmi
întinde mâna: „Keneth”. Mă mai prezint o dată. Îi mai cer scuze o
dată. „Nu e vina ta! Paznicul nu trebuie să te
lase”.

„La noi e vacanță. Toată lumea e plecată”, îmi
spune când întreb de Ted Dumitru. Mă gândesc la ce spunea Mircea
Rădulescu și îmi trece prin cap că antrenorul e dincolo de ușa aia,
dar nu vrea să mă vadă pentru că sunt român. Keneth ezită. O
aștepta să plec? Îmi iau inima în dinți: „Mă puteți ajuta
să vorbesc cu el?”.
Scoate din buzunar un Nokia
Comunicator și apelează. Dă pe speaker, și după șase-șapte sunete
metalice răspunde Ted Dumitru. Vorbesc de-ale lor. Nu se pune că
trag cu urechea. Dumitru spune ceva despre un parteneriat cu
Barcelona.

Convorbirea de pe mobil cu Ted
Dumitru:

Ted, am lângă mine un jurnalist român!”.
Pauză. „Serios? Eu sunt în Cape Town acum, dar dă-mi-l la
telefon!”.
Încep în engleză prin a-l întreba dacă nu vrea
să vorbim în română. Râde. Pare plăcut surprins să mă audă:
Eu încerc în română, dar nu am mai vorbit de foarte multă
vreme. Combinat e cel mai bine”
, spune cu accent.
„Mi-ar face mare plăcere dacă ați putea să ne vedem”. „Eu
sunt deocamdată în Cape Town cu niște prieteni spanioli. Mă întorc
în Johannesburg spre sfârșitul lunii. Dumneavoastră cât mai
stați?”.
Îi spun, și cu glas vesel replică: „Aaa,
păi avem timp. Lăsați-mi numărul de telefon și vă sun eu când
revin. Sigur vă sun”.
Ne luăm rămas bun. Unde e
„sălbaticul” care fuge de români, nu știu. Aștept acum doar să își
țină promisiunea. La cum l-am auzit, cred că va suna.

Îi mai mulțumesc o dată lui Keneth, miratul, și plec din baza
celor de la Mamelodi. Paznicul certat se uită cu reproș la mine, îi
mulțumesc și lui. Opresc la ieșire să fac o poză la intrarea în
bază. Îl setez pe „Gipi” pentru o nouă destinație, fac dreapta.
Dreapta! Așa. Mereu sunt tentat să fac stânga la dreapta și dreapta
la stânga.

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×